Lya RO - www.lya.ro
Acasă LifeStyle Parlamentul European aprobă aderarea României la Spaţiul Schengen



Parlamentul European aprobă aderarea României la Spaţiul Schengen Imprimare Email
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Subiecte diverse pe teme de interes general
Miercuri, 11 Mai 2011 13:52


Parlamentul European aprobă

aderarea României la Spaţiul Schengen


spatiul-schengen-parlamentul-european-aprobaComisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European a aprobat luni, 2 mai, aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, în plină dispută în interiorul Uniunii privind reintroducerea controalelor la frontierele interne ale UE.

Ceea ce spune Comisia înseamnă, de fapt că din punctul de vedere al deputaţilor europeni obiecţiile Franţei faţă de vulnerabilitatea graniţelor României (care vor deveni graniţele UE după aderarea la Schengen) nu se susţin. Raportul Comisiei va fi supus votului plenului PE în iunie, ultimul cuvânt urmând să-l aibă Comisia Europeană care face o recomandare Consiliului European (şefii de state şi de guverne) într-un sens sau altul.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, de astăzi, în baza rapoartelor de evaluare parlamentariii europeni din comisia amintită consideră că România şi Bulgaria întrunesc condiţiile necesare pentru aderare. Parlamentul trebuie să fie în continuare informat despre măsurile suplimentare ce urmează a fi luate în zonele de frontieră între Bulgaria, Turcia şi Grecia (aici sunt ceva probleme) în lumina unui potenţial influx migraţionist dinspre Africa de Nord.

Potrivit regulilor actuale, condiţia majoră pentru aderarea la Spaţiul Schengen este posibilitatea de a asigura securitatea frontierelor externe ale Uniunii.

Opinia cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen urmează a fi adoptată în plen în perioada 6-9 iunie, înaintea reuniunii Consiliului pentru afaceri interne care va avea loc între 9 şi 10 iunie. Decizia cu privire la aderarea la Schengen este luată de către Consiliu, printr-o decizie unanimă a guvernelor statelor membre Schengen, arată comunicatul Parlamentului European.

Decizia din decembrie anul trecut a Franţei şi Germaniei de a bloca aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen a produs o furtună politică, relaţiile politice dintre Paris şi Bucureşti find acum aproape îngheţate. Recent, mai mulţi demnitari germani au susţinut că Berlinul nu va bloca aderarea României şi a Bulgariei, dacă Comisia Europeană face o recomandare Consiliului, anume ca cele două ţări să fie integrare în această vară.

Ministerul român al Afacerilor Externe a susţinut astăzi că

rezultatul votului Comisiei LIBE "reconfirmă recunoaşterea eforturilor depuse de România pentru aderarea la spaţiul Schengen, precum şi îndeplinirea criteriilor prevăzute de acquis-ul comunitar".

Decizia Comisiei LIBE vine într-un moment complica pentru UE, la două săptămâni după ce Franţa şi Italia au cerut reintroducerea controalelor la frontierele interne ale Uniunii, din cazuza afluzului masiv de imigranţi din Africa de Nord, aflux provocat de războaiele care au înfirbântat zona.



 

Adaugă comentariu

Adaugati comentarii de bun simt si la obiect cu articolul ce urmeaza sa-l comentati. Daca nu sunteti logat comentariul va fi supus aprobari de un Moderator, altfel comentariul apare imediat. Va multumim!


Codul de securitate
Actualizează



Hosting Profesional - Usor si simplu

Lya RO - www.lya.ro, cauta editori, autori si publicisti

lya.ro
Vrei sa faci parte din proiectul nostru? Nimic mai simplu: ne trimiti un mesaj pe adresa de e-mail office[at]lya.ro si ne povestesti in cateva cuvinte despre pasiunile tale si despre ce ai vrea sa scrii pe www.lya.ro

Dorim sa creem un corp de editori, autori si publicisti pasionati, care sa scrie despre ce-i pasioneaza sa ne prezinte noutati din domeniile lor de activitate, tutoriale, sa ne trimita fotografii, desene si orice altceva la care se considera priceputi. Oferim spatiu nelimitat de expresie si prietenia cititorilor www.lya.ro. De asemenea, oferim linkuri generoase catre site-urile / blogurile editorilor, posibilitatea de a le gazdui absolut gratuit prin serviciul de web hosting Easy Cont RO - www.easycont.ro in conditii profesionale si de asemeni ne oferim sa va promovam proiectele ce va intereseaza, prin mijloace specifice.

Va asteptam cu drag!


No posts to display.


Hot! - Topicuri noi in Forumul Easy Artistry





Adauga site-ul la favoriteAdauga site-ul la favoritePorneste browserul cu aceasta paginaShare aceasta paginaTrimite prin e-mail aceasta paginaPrinteaza aceasta paginaSalveaza aceasta pagina ca PDF
Inapoi in topul pagini
Avem 158 vizitatori online

Curs valutar BNR

22 august 2019
* cursul valutar se schimba la ora 13
* pentru forint(HUF) cursul este la 100 de unitati monetare
EUR EUR 4.7260
USD USD 4.2652
CHF CHF 4.3396
GBP GBP 5.1738
HUF HUF 1.4409
MDL MDL 0.2392
BGN BGN 2.4163
powered by EasyCont.ro

Schimb Valutar

  • Currency Converter

  • Schimb 

    in

      

Newsletter







FREE photo hosting by Photo Stock by Lya.RO - imagini.lya.ro

© Lya RO - www.lya.ro - gazduire & design Http://EasyCont.RO - Hosting professional, fast and simple!

Gazduire WEB Profesionala

eXTReMe Tracker
Sitemap - Lya.Ro EasyCont Track

Lya.RO - News | Stiri | Info | Monden | Sport

↑ Adaugă acest Headline Animat pe pagina ta web

Page generated in 0.001953 seconds.
Website Security Test